Ramas bun

Intr-o zi ti-am privit palma dreapta. Cu teama si speranta. Ti-am parcurs liniile cu sfintenie si teama s-a risipit. Liniile te brazdau atat de clar, incat speranta s-a transformat imediat in certitudine. Degetele tale mi-au aratat directia catre un inceput. Il asteptam, il cautam dar am ales sfarsitul. Pentru ca mi s-a parut prea simplu ca sa nu fie complicat.

A ramas un gol imens. Pe care nu-l umple nimic. Doar uneori, noaptea, cand perna doare, amintirea a tot ceea ce am fost. Suflete impletite, trupuri ingemanate, ganduri incepute de unul pentru a fi continuate de celalalt, vise promise atarnand atat de greu...

Si-ti revad palma iar si iar. Ii sarut amintirea. Cu fiecare linie, cu fiecare ramificatie... Mai ales pe cea care nu pleaca de nicaieri... 

Dar te las sa crezi ca am vrut sa pleci...