Un pescăruș... Doi pescăruși...

Un pescăruș... Doi pescăruși...

Urmăream zilele trecute plimbarea șăgalnică a norilor pe un cer deloc indiferent ( părea iritat de prea mult sau prea puțin, de prea devreme sau prea târziu, de prea sau deloc). E un joc pe care copiii mei îl joacă atunci când au epuizat formele mai concrete de ghidușie: dau nume norilor.

- Uite, mami, ăla are cocoașă! E o cămilă sau un dromader?
- Și dincolo parcă e un inorog... Sau e un rinocer?
- Nu știu, dragii mei! Dar, cu siguranță, văd acolo un corn...

Și joaca de-a prietenii norilor continuă până găsim un petec de cer senin sau până adorm puii!

Asta făceam și deunăzi când, dintre nori, a țâșnit un pescăruș temerar. Se vedea bine cât de mult îi place ce face. Părea că se joacă. Vântul îl purta gratuit, în baza prieteniei incontestabile. Marea îi oferea tot ce avea nevoie: hrană, muzică, emoție... Și totuși ceva lipsea din peisaj. Ceva îmi dădea sentimentul că pescărușul meu nu-i tocmai fericit! Nu mi-a luat mult timp să înțeleg motivul: temerarul meu, frumosul meu, îndrăgitul de vânt și mare, era ... FOARTE SINGUR!!! Dar, cât ai zice "of", de nicăieri a apărut un alt pescăruș. Nu știu dacă la fel de frumos sau la fel de temerar. Părea puțin mai mic și mai timid. Dar vântul îl purta la fel de lin și marea își frământa valurile în același ritm și pentru prietenul cel nou. Iar pescărușul temerar a început deodată să strălucească mai tare. Știa și el că nu mai e singur!

De gustibus...

O curiozitate nejustificabilă ferm m-a împins să-mi întreb prietenii, familia, cunoscuții despre gustul iubirii. Știu, de cele mai multe ori, sentimentele sunt asociate diverselor culori. Să-ntrebi de gust poate părea un pic ciudat. Dar hai să vedem ce răspunsuri am obținut: "dulce-amărui" (gutuie, apă de izvor, vis în geana zorilor, nas în roua florilor...); "dulce-acrișor"(generația ketch-up-ului, indecisă, greu de mulțumit dar uneori prea ușor...); "amărui" (senectutea, în fața căreia mă înclin cu dragoste și respect pentru felul în care, în ciuda gustului, a știut să-și poarte sentimentul curat până azi; zâmbește senin și știe că și mâine și peste un an va simți la fel pentru omul căruia îi e alături de o viață...); "bun" (cel mai tranșant răspuns dintre cele primite, rotund, complet - cozonac cu multă nucă, ghiveci fierbinte în care înmoi pâinea aburindă, bulz muntenesc răscopt, tarta cu piersici pe care mi-a pregătit-o mama azi...).

Lista e lungă. Aștept să o completați!

Eu aleg să gust iubirea frecvent, pentru că, de fiecare dată, descopăr arome noi. Ieri a fost metalică (așa, ca atunci cănd muști chifteaua fierbinte și te arde pe cerul gurii). Azi am simțit-o sărată (lacrimi culese de pe buzele arse de soare). Mâine sigur va avea alt gust. Vă țin la curent!

In ultima vreme am simtit nevoia sa scriu mai mult. Poate de greu, poate de plictiseala, poate din dorinta de a spune lucruri pur si simplu. Poate ca am scris pur si simplu de dor de a scrie. Cert e ca au fost prieteni care m-au sfatuit sa-mi fac un blog. Asta m-a pus in fata unei incercari noi: descurca-te, domnita, in jungla tehnologiei...Si uite ca m-am descurcat!

Deocamdata va salut cu timiditate pe voi astia experimentati si promit sa revin cand mai prind putin curaj!