6. IUBIREA LOCOMOTIVĂ: Aflată pe peronul unei halte, la granița dintre AM IUBIT și VOI IUBI, închid ochii, ostenită de atâta simțit. Alunec ușor în amintiri și senzația e atât de plăcută, încât tentația de a mă lăsa acaparată de trecut e de înțeles ( miros de nisip ud, amestecat cu alge, gustul primului tău sărut, frisonul pe care îl trăiește fiecare milimetru al pielii mele doar la amintirea atingerii tale...). Mă trezește sunetul strident al unei locomotive. Sunt bulversată. N-o așteptam. Mă scoate din starea cu care devenisem prea buna prietenă. Nu vreau să urc. Nu știu destinația. Nu știu nimic. Iar eu sunt obișnuită să știu totul. Mecanicul e un tip foarte insistent. Un apel. Și încă unul. Și iată-mă intr-unul dintre vagoane. N-am mai călătorit de mult cu trenul. Vagonul e plin. De oameni care, asemeni mie, au fost loviți, la ceas de seară, de ceva ce le depășește puterea de înțelegere. Le-a trecut un tren prin suflet.
7. IUBIREA PÂNZĂ DE PĂIANJEN: Sunt oameni sau poate nu chiar oameni care au un har. Sau poate doar un dar. Au o capacitate extraordinară de a crea, din cuvinte și gesturi, un univers care te atrage fără drept de apel. Renunți de bunăvoie la tot ce te înconjoară pentru că țesătura atent migălită îți pare ceva de nerefuzat. Te înfășori singur/-ă în moliciunea pânzei, trăind senzații pe care nu poți și nici nu vrei să le explici. Până când, la un moment dat, te trezești atât de strâns înfășurată încât nu mai poți respira. Moment in care ai două șanse. Rămâi înfășurat/-ă, bucurându-te de confortul culcușului creat, hrană sigură pentru păianjenul sufletului tău. Sau te zbați și reușești să rupi pânza. Vei cădea. Va durea ca dracu' o vreme. Există riscul să rămâi mutilat pe viață. E pură chestiune de alegere.
8. IUBREA IREVERSIBILĂ: Începe insinuant sau abrupt. Nu înțelegi prea bine ce-i cu tine dar e evident că n-ai mai simțit așa ceva vreodată. E un amestec de preaplin sufletesc, atracție fizică, teamă de necunoscut dar și entuziasm fără margini la gândul că, dintr-o dată, te simți capabil/-ă să schimbi tot în tine, să devii ceea ce n-ai crezut vreodată că poți și acum realizezi că ți-e atât de ușor să fii. E o iubire grea. Te mistuie clipă de clipă. Te lasă la propriu fără aer. Te stoarce de lacrimi. Și, de cele mai multe ori, te răpune. Pentru a supraviețui, te rupi de tot. Dar ea rămâne în tine, cu tine. Până la final. Insinuant. Sau, mai degrabă, abrupt.
9. IUBIREA LINIȘTE binevenită oricând dar căutată cu ardoare când sufletul ți-a ajuns undeva la glezne, prăfuit, abia respirând, gata să fie strivit de orice pereche neatentă de pantofi. E oaza pe care o găsești cu gâtul uscat de-atâta hălăduit prin deșert. Și unde e bine să rămâi și să reînveți să te bucuri...
