AER

Te dojeneste viata uneori, Te lasa intreg in lumea asta (cu maini, picioare, minte limpede si inima curajoasa) iar tu uiti de toate minunile astea. Si vine viata si te trage de urechi. Iti pune un bocanc pe suflet si apasa. Si tu uiti sa respiri. Asa, deodata. Deschizi gura in cautarea aerului, holbezi ochii ca tampitul, neintelegand ce se intampla cu tine. Aerul nu e nicaieri. Realizezi ca, fara el, exista o singura cale, pe care inca nu vrei sa o apuci. Te scuturi si tragi aer in piept cu toata fiinta ta. Intelegi ca doar de tine depinde cum va continua jocul. Daca va continua...

Aerul vine greu… Il caut de vreo luna. Prin paturi de spital, cabinete medicale. Printre mirosuri de nedescris, frici paralizante, dor sfasietor de cerul ochilor copiilor mei. Venele mi-au cedat de mult. Sunt toata o durere.  Insa stiu un singur lucru: nu sunt pregatita sa ma opresc. Mai am atat de multe lucruri de facut. Mai am, in primul rand, atat de mult de iubit. Am atat de multe zambete de oferit. Atat de multi copii de mangaiat. Atatea lacrimi de sters. Sunt atatea suflete legate de al meu, incat aerul nu are decat o varianta: sa imi reintre in plamani, in suflet, in creier. Sa ma ajute sa ma ridic. Nu ca sa redevin ceea ce am fost. NU. Ci ca sa am sansa sa ma rescriu. Sa fiu povestea care m-am nascut sa fiu.

Am cerut candva TIMP. L-am primit acum , ce-i drept nu tocmai in forma cea mai de dorit. Am timp acum sa inteleg ce m-a adus aici. Pentru ca nu am ajuns in punctul asta intamplator, ci pentru ca am lasat suferinta sa ma imbrace pana la sufocare. O viata intreaga am adunat cu incapatanare toate suferintele lumii . Le-am facut culcus in sufletul meu si le-am respirat clipa de clipa, pana am devenit o singura fiinta. Toate zambetele mele au invatat sa ascunda: lacrimi, nopti netraite, pumnul in stomac ce ma trezea cu precizie de ceasornic, cosmaruri de nepovestit, zile traite haotic de teama ca, atunci cand ma voi opri, vor navali din nou fricile si durerea.

E suferinta mea. Face parte din mine. O iubesc ireal. Si ea pe mine. Dar inteleg ca a venit momentul sa ne luam ramas-bun. Toate relatiile au un inceput si un sfarsit. Doare. Avem o relatie atat de lunga si de intortocheata. Dar a venit momentul sa ne desprindem una de cealalta.

- Draga mea, nu vreau sa ma intelegi gresit! Asa ca iti voi spune treaba asta cat mai clar cu putinta: NU TE MAI VREAU IN VIATA MEA! Sunt atat de obosita de prezenta ta in fiecare colt al sufletului meu! Mi-ai fost alaturi o viata intreaga. E destul. Vreau o noua viata, alaturi de altcineva! Sunt pregatita! Vreau sa rad in hohote, vreau sa dansez, vreau sa fac dragoste pana la epuizare, vreau sa vad lumea asta minunata cu privirea senina, vreau sa plang doar de bucurie. Vreau si am sa fac toate lucrurile astea PENTRU CA MERIT!

SUNT CEEA CE SUNT SI CEEA CE SUNT NU ARE NEVOIE DE NICIO SCUZA, iti amintesti? Asta scrie in/pe mine. Nu s-a schimbat si nu se va schimba niciodata. Sunt spiritul liber pe care doua suflete l-au adus cu iubire in lumea asta sa nasca iubire. Sunt tot focul lumii adunat intr-un trup. Si cer in privire. Si apa rece cand ti-e sete. Sunt imblanzitoare de suflete nebune. Hai sa-mi aduc aminte de toate astea! Hai sa ma iubesc pe mine, cum nu am iubit in viata mea pana acum!

Hai, IUBIRE! Reinvata-ma SA RESPIR! Adu-mi aminte de MINE!

Luna

Aseara a fost luna plina. Sau poate doar asa a vazut-o semiluna sufletului meu. Prin ochii mei adanc proptiti in ochii tai. Ne-am luat ramas-bun de la toamna asta prea luminoasa tampla langa tampla, mana in mana. Nu ne-am promis nimic. Niciodata nu o facem. Pentru ca stim ca, intre noi, nu e loc de promisiuni. Stim ca, oricand telefonul va suna, conversatia va curge firesc. Asa ca atunci cand iti suni cel mai bun prieten. Si stii ca, indiferent ca au trecut doua zile sau doua anotimpuri, raspunsul va fi "hei, asa dor?".

-M-am schimbat?, intreb cu teama.
-Da, esti mai trista. Dar ochii tai ma vad la fel. Eu sunt la fel cum m-ai lasat sa plec?
- Ai palmele mai calde. Si sufletul mai batran.
- Mangaie-mi tu sufletul, sa-i creasca din nou aripi! Si zambeste-mi cu ochii! Va fi destul sa-mi amintesc de noi!

Luna a ars toata noaptea. Si noi la fel.

Noroc cu...emoticoanele...

E primăvară, suflete!☀️Crede-mă pe cuvânt și hai cu mine la plimbare! Promit să fie una memorabilă! Te simți singur? Lasă prostiile! Iau cu noi o gașcă pe care n-ai cum s-o ratezi. Și, până la finalul zilei, vei reuși să scoți din adâncul tău tot ce n-ai putut până acum. Sau tot ce ai ales să lași bine ascuns în sertărașe.

Ce zici, batem palma?

Până te hotărăști ( că așa ești tu, suflet de cântar defect), s-o luăm pe poteca asta! Nu știi unde duce? Așa și? Sigur duce undeva. Și, dacă ar fi un drum închis, nu destinația ne interesează, ci călătoria până acolo. Bucură-te de fiecare adiere care te răscolește! Adulmecă toate sufletele cu care te intersectezi! Fiecare dintre ele are o poveste. Poate nu toate îți vor plăcea dar, cu siguranță, te vor face să simți și, în fond, nu despre asta e viața? Despre simțit până te destrami? Despre trăit fiecare zâmbet, fiecare oftat...despre lacrimile care te seacă doar pentru a te pregăti pentru bucuria ce te așteaptă după colț?

Hai, suflete, fii un pic mai hotărât! Ți-e teamă să te avânți? Nu cred! Cred doar că ai uitat cum să o faci. Un suflet care s-a născut cu visul sub pernă nu îngenunchează în fața fricii! O ia în brațe, o invită la un tango seducător și o îmblânzește. Și frica devine fior.

Ia zi, suflete, când ai iubit ultima dată ❤️? Când te-ai tăvălit ultima oară de durere ✂️? Sau mai bine povestește-mi când ai lăsat o privire să te pătrundă!

Of, tăcut mai ești! Hai să chem gașca! Uite, alege! Poate ți-e mai ușor așa! Inimioare (💔💛💙💜💚❤️💗💖💞💘), fețe care exprimă toate stările posibile (😘😳😍😔😂😥😱😡), faună ( 🐎🐋🐝🐢🐑🐒), floră ( 💐🌻🌹🌲🍂🌵🌰🌴), mijloace de transport, fenomene ale naturii. Sigur, cuvintele de legătura va trebui să le adaugi tu. Avem și emoticoane pentru ocazii speciale. Ce-i drept, mire și mireasă n-am văzut dar sunt sigură că nu se supără nimeni dacă sărim peste capitolul ăsta...

Folosește-le, suflete, cu încredere! Mi-ar plăcea să-ți strigi iubirea, să-ți plângi dezamăgirile. Dar înțeleg că nu-i oricui la îndemână.

Hai, fii băiat de treabă și scrie, dacă nu poți vorbi! Dar scrie fără teamă! Tangoul s-a terminat, remember?

ZBOR

Te-am întâlnit în anotimpul fulgilor de nea. Alergam după fluturi. Cu mâinile goale și sufletul plin... De un dor nebun de a iubi. Complet. Fără justificări, fără așteptări, fără ecuații sau scenarii.

Gândurile ni s-au intersectat într-o dimineață. M-ai simțit imediat. M-ai apostrofat în gând, zâmbind serios:
- Nu-i vremea fluturilor! Dar știi, și fulgii sunt tot un fel de fluturi, doar că viața lor este chiar mai scurtă. Uneori dansul lor e mai seducător, mai pasional.

M-am oprit din alergat preț de un surâs. Ți-am scanat irisul. Te-am adulmecat cu nări fremătânde. Mi-am mângâiat în gând umărul de palma ta dreaptă.

- Îmi prinzi un fulg?

Ai devenit deodată serios ( te prinde jocul ăsta). Te-ai aplecat și mi-ai șoptit ceva. Nu m-am străduit să înțeleg pentru că am simțit că, indiferent ce-au vrut să-mi spună vorbele tale, toată ființa ta mă va face să simt înzecit.

Mi-ai prins pumnul în mâna stângă și, împinși parcă de un resort, am început să alergăm. N-am întrebat încotro. Pentru că știam că n-aveai nici tu habar. Am râs ca un copil. Ai sărutat lacom visul din privirea mea. Fuga noastră s-a întețit. Și, în scurt timp, s-a transformat în zbor.

- Ți-au crescut aripi!

- Iar tu ești din ce în ce mai albă...

- Ce frumos mă îmbraci! Uite, mă poți lua la suflet!

- Nu, fulgul meu! Mi-e teamă să nu te topesc! Mai degrabă te sorb, să îmi ajungi direct în inimă. Poate îți va plăcea...

A început să ningă...cu fluturi...

Arta RABDARII

Hai sa-ti spun despre mine! Dar stii, ar fi bine sa te inarmezi cu ... RABDARE. De ce? Dintr-o gramada de motive.

Mai intai pentru ca nu imi place sa vorbesc despre mine. Prefer sa te ascult soptindu-mi despre tine, chiar daca uneori, de prea mult drag, nu mai aud nimic. Apoi pentru ca urasc sa fiu pusa sub lupa. Nu sunt nici vreo gaza cu aripi multicolore de pus in insectarul tau pentru a-ti imbogati colectia si, cu atat mai putin, vreun soi de piatra (semi)pretioasa de pus in vitrina existentei tale. Si eu te analizez, recunosc. Si cantaresc fiecare zambet si fiecare cuvant. Si uneori balanta din sufletul meu tremura desi credeam ca am setat-o sa nu se mai dezechilibreze niciodata. Dar lupa ta imi sta in coasta si uneori imi arde sufletul. Si, daca ai intelege, mi-ai fi mai drag decat imi esti deja...

Vrei sa trec mai repede la subiect? Putina RABDARE n-ar strica...

Pentru ca stii, noaptea vorbesc mai putin. Imi place sa ascult greierii, chiar si atunci cand chiuveta e plina de farfuriile in care am mancat in graba la pranz, pentru ca ardeam de nerabdare sa ma tii in brate. Si, daca stau bine sa ma gandesc, ar trebui sa fac o pauza. Sa simt cat de dor imi e de tine. Acum? Da, chiar acum. Poate ca dimineata, cand ma voi trezi, voi fi uitat cine sunt si cine esti. Si minunea asta de stare va fi si ea amestecata printre amintiri. Ar fi pacat, nu crezi?

RABDARE, tinere, RABDARE!!! Ajung si acolo unde iti doresti... Imediat... Dar stii, cum toate lucrurile pe lumea asta sunt relative, si conceptul asta ("imediat") inseamna atat de multe lucruri... Pana ma decid ce inseamna "imediat" pentru mine, tu straduieste-te sa ai RABDARE!!! De ce? Pentru ca poti... Si pentru ca vrei... Si pentru ca, pentru tine, RABDAREA e o virtute si un must have intr-o relatie...

Pentru mine, in schimb, NU!!! Nu stiu ce este RABDAREA. Au incercat de-a lungul timpului sa mi-o prezinte multi. Mi-au laudat-o atatia. Cred ca este pe podiumul virtutilor din toate timpurile. Regret dar nu ma pot lauda ca o cunosc. Si, sincer, nu vad asta ca pe vreo mare pierdere. NU. NU AM RABDARE!!! Uite ca am indraznit s-o spun.

Ma vei iubi mai putin? Ma indoiesc...De fapt, sunt sigura ca nu. Pentru ca, asa nerabdatoare cum ma simti, toata fiinta ta simte si tot ceea ce sunt. Furtuna din senin, apa rece cand ti-e inima insetata, dar pentru suflet, vapaie incolacita in bratele tale, liniste o data pe luna... Si tot ceea ce sunt ti-e destul... Pentru ca tu ai RABDARE... sa-ti fiu mai mult, mai aproape, mai mereu...

Dulapul Zanei Scortisoara

Frig tare afara!!! Copaci zgribuliti, catei morocanosi, cate-un clinchet de clopotel zgandarit de vantul tot mai nerabdator sa scuture norii aducatori de zapada...

Casuta alba de pe Strada Linistita din orasul Zumzet, singura casa alba, mica, unde vara doarme Obama, motanul cartierului, cand sub brad, cand langa trandafirul rosu, nu simte frigul de-afara. Aici e cald si multa lumina.Si, de cele mai multe ori, foarte liniste. Doar uneori, cand noaptea se asterne molcoma peste toate, picurand stropi de vis pe genele copiilor cuminti, de undeva din bucataria senina a casei se aud niste soapte.

Daca nu ai somn si o iei tiptil dupa mirosul inconfundabil, te trezesti nas in nas cu o lume de poveste. Poarta ti-o deschide chiar stapana taramului: Zana Scortisoara. Dar nu asa, oricum. Ai nevoie de o parola. In fiecare zi si in fiecare seara alta. Uneori esti primit cu zambet cald si o cescuta de cafea, alteori, daca te prezinti nepoliticos sau incruntat, Zana te alunga, de teama sa nu ii sperii puii de lingura. Ai nevoie de putin zahar brun pentru niste fursecuri? Zana tine sfat si, daca zaharnita crede in harul tau de bucatar, te imprumuta cu drag. Daca n-o convingi, te amana doar. Sa mai cresti un pic intr-ale bucatariei.

Dar de cateva zile, in dulap e mare zarva. Zana e tot bosumflata. Nimeni nu a mai reusit sa-i deschida dulapul. In Casa Alba nu a mai baut nimeni ciocolata calda, nu s-a mai auzit ceainicul suierand, laptele a fost baut la micul dejun fara miere si, cel mai trist, fara pic de scortisoara. Bucataria plina de lumina candva e  trista de cand usa dulapului nu s-a mai deschis. Se mai aude doar din cand in cand cate un oftat.

De-as avea putin timp si muuuuulta rabdare, as cerceta si-as incerca sa aflu ce vant neprielnic a zdruncinat taramul de poveste cu aroma de scortisoara.

Poate am sa fac rost de timp si poate, daca am noroc, voi gasi prin buzunare si un rest de rabdare. Si-am sa incerc sa dezleg misterul. Pana atunci, voi sa fiti cuminti, sa visati frumos si sa-l lasati pe Mos Craciun sa va aduca ce crede el de cuviinta. Ca el stie cel mai bine...

Ascultand soaptele cailor

Cand lumea freamata de bucurie ca azi e o zi mare, in pasi de parada, cu gandul la ciolanul din fasole si sufletul la orice alta tara decat cea pe care o gratuleaza cu atata usurinta, eu mi-am luat lumea-n cap si copiii in masina unei prietene si am intins-o la ceas de pranz, lipsit de taina, catre un loc unde imi respira sufletul cu adevarat.

Undeva in afara Bucurestiului, nici prea departe sa te simti sfasiat dar suficient de departe ca sa intelegi diferenta, ma asteptau oameni simpli care s-au bucurat din suflet ca m-au revazut, vreo doua pisici suparate rau pe vremea de-afara si o turma de caini a caror dispozitie, ca si a noastra, le oglindea sufletul obosit sau, dupa caz, jucaus.

Dar, dincolo de toate astea, eu asteptam sa-i revad pe EI. Sa le simt caldura, sa le privesc ochii blanzi si sa le ascult sufletul soptindu-mi. Ca nu am de ce sa ma tem. Ca va veni si linistea, si bucuria. Ca va fi bine. Si sunetul inimii lor a fost atat de clar, incat nu am avut nevoie decat sa deschid lacatul sufletului meu. Si el a inteles tot ce era de inteles.

E drept ca m-a ajutat si sunetul lemnelor trosnind convingator a poveste de adormit Mara in serile cand pica ochelarii de pe nas si totusi inima sprintena nu ingaduie somnului sa sarute ochi frumosi  si obositi.

Si ciocolata aburinda in cana ce-mi mangaia mainile. Si scrasnetul rotilor carutei pe care o admiram de la geam, imaginandu-mi-o pe un drum inghetat de tara, incarcata cu suflete de oameni liberi cu adevarat.

Mi-am ascultat copiii razand in hohote, din cele mai tembele motive, le-am sorbit inocenta cu sete si le-am admirat increderea si convingerea ca unul din cainii pe care ii mangaiau e un lup adevarat, venit din padure de dor sa fie iubit. I-am privit calarind semet dar atat de aproape de inima cailor lor frumosi care, cu siguranta, le soptea si lor ceea ce aveau nevoie sa auda ca sa se simta intregi. Le-am rasplatit frumusetea cu zambete, un papanas cu dulceata de caise si un ceai fierbinte.

Iar la final m-am privit adanc in ochii unei mate venite parca de pe alta lume, sa-mi aduca aminte de mine. O privire directa, patrunzatoare, fara drept de apel: "Revino-ti! Si mai treci pe la noi din cand in cand!" 

O sa mai trec si promit sa aduc si niste biscuiti cu lapte! Ca mi-a zis Mara ca Mos Craciun e la dieta...