De-a v-ati-ascunselea

Se-ntampla sa intram in impas...de idei, de sentimente, de ce vreti voi... Ne panicam... Si frica naste urat si murdar... Constiinta, pentru cei care au, nu ii lasa sa faca rau si incepe un joc la fel de crud: de-a v-ati ascunselea sentimentelor...

Iubesc?  Voi mima indiferenta, pentru ca stiu ca indiferenta doare uneori mai tare decat lipsa iubirii.

Doresc? Tac. Voi fi in siguranta.

Mi-e frica? Nu-mi expun vulnerabilitatea... e prea riscant... Imi fac curaj sau macar pretind...Si zambesc... Cei mai multi nu se prind de truc...

Imi vine sa urlu... de una, de alta... Bag capul in perna si-i incredintez ei toata durerea mea, doar e cea mai sigura confidenta...

Ma sufoca singuratatea? Aiurea! N-a murit nimeni de asa ceva sau, cel putin, nu am auzit sa fie trecuta pe undeva la cauza decesului... Un window shopping scurt, o inghetata cu alune de padure, o cana mare cu apa si muuuulta lamaie, o Fergie cu decisiva "Big Girls Don't Cry" si fuge singuratatea sau, in cel mai rau caz, se ascunde intr-un colt de suflet si sta acolo pana la urmatorul moment de panica.

Regrete? Cica nu trebuie sa regret nimic. Totul se intampla cu un scop. Mai ales lucurile urate. Sunt lectii de viata din care castigi/inveti cate ceva. Asa ca pretind ca nu am niciun regret. Zambesc, pretind ca iert si, mai ales, ca uit. Si cat de experimentata si castigata ma simt! Bleah...

Si uite-asa, zi de zi, joc cel mai cunoscut joc al copilariei mele: de-a v-ati-ascunselea. Si-n jocul meu intri si tu. Si ne jucam din zori si pana-n creierii noptii. Uneori castig eu. Alteori tu. Niciodata amandoi. De cele mai multe ori niciunul. Si, epuizati, ne intindem sufletele aproape de inima pamantului. Ne incarcam putin si-o luam de la capat.

Dar oare pana cand?