Aseara a fost luna plina. Sau poate doar asa a vazut-o semiluna sufletului meu. Prin ochii mei adanc proptiti in ochii tai. Ne-am luat ramas-bun de la toamna asta prea luminoasa tampla langa tampla, mana in mana. Nu ne-am promis nimic. Niciodata nu o facem. Pentru ca stim ca, intre noi, nu e loc de promisiuni. Stim ca, oricand telefonul va suna, conversatia va curge firesc. Asa ca atunci cand iti suni cel mai bun prieten. Si stii ca, indiferent ca au trecut doua zile sau doua anotimpuri, raspunsul va fi "hei, asa dor?".
-M-am schimbat?, intreb cu teama.
-Da, esti mai trista. Dar ochii tai ma vad la fel. Eu sunt la fel cum m-ai lasat sa plec?
- Ai palmele mai calde. Si sufletul mai batran.
- Mangaie-mi tu sufletul, sa-i creasca din nou aripi! Si zambeste-mi cu ochii! Va fi destul sa-mi amintesc de noi!
