De gustibus...

O curiozitate nejustificabilă ferm m-a împins să-mi întreb prietenii, familia, cunoscuții despre gustul iubirii. Știu, de cele mai multe ori, sentimentele sunt asociate diverselor culori. Să-ntrebi de gust poate părea un pic ciudat. Dar hai să vedem ce răspunsuri am obținut: "dulce-amărui" (gutuie, apă de izvor, vis în geana zorilor, nas în roua florilor...); "dulce-acrișor"(generația ketch-up-ului, indecisă, greu de mulțumit dar uneori prea ușor...); "amărui" (senectutea, în fața căreia mă înclin cu dragoste și respect pentru felul în care, în ciuda gustului, a știut să-și poarte sentimentul curat până azi; zâmbește senin și știe că și mâine și peste un an va simți la fel pentru omul căruia îi e alături de o viață...); "bun" (cel mai tranșant răspuns dintre cele primite, rotund, complet - cozonac cu multă nucă, ghiveci fierbinte în care înmoi pâinea aburindă, bulz muntenesc răscopt, tarta cu piersici pe care mi-a pregătit-o mama azi...).

Lista e lungă. Aștept să o completați!

Eu aleg să gust iubirea frecvent, pentru că, de fiecare dată, descopăr arome noi. Ieri a fost metalică (așa, ca atunci cănd muști chifteaua fierbinte și te arde pe cerul gurii). Azi am simțit-o sărată (lacrimi culese de pe buzele arse de soare). Mâine sigur va avea alt gust. Vă țin la curent!