Istoria unei frunze

Ma bate vantul... Ma ustura ploaia... Ma doare creanga de care stau agatata fara noima. As vrea sa ma rup dar ceva refuza sa se desprinda. M-as smulge dar mi-e teama ca-mi frang nervurile si nu voi mai simti nimic. Macar acum simt (frig, frica, deznadeje).

Simply falling... Ar fi atat de simplu... Ape, cer, noroi...atat de putin...atat de mult...

Cat de scurta este viata unei frunze? Dar a unei picaturi de ploaie? A mea a fost destul de lunga si frumoasa! Acum a venit si iarna mea. Ar trebui sa cad si sa astept o noua primavara. Cu tot ce poate aduce ea.

Ma privesc in balta in care ma oglindesc. Nu ma recunosc. Nu ma mai recunosc de ceva vreme. Frunza de pe creanga alaturata imi sopteste ca nu mi-am ales o oglinda buna. Stand atarnata, e destul de greu sa alegi. Un motiv in plus sa prind curaj sa ma desprind. Sa las ploaia sa ma inmoaie si vantul sa ma smulga. Sa ma poarte unde va dori.

Uite si un rau! Nici macar nu e departe! Cu putin noroc, ajung pe malul lui, de unde o unda jucausa ma va culege. Ma va purta cu ea o vreme. Sigur, se va plictisi, la un moment dat (in fond, cu totii o facem...). Dar voi apuca sa mai simt, sa mai vad, sa mai aud, sa mai miros. Hei, pesimistule, nu-mi strica povestea! Stiu ca tu crezi ca nu obtin decat o amanare. Dar, pana la urma, nu toti facem asta? Amanam deznodaminte de care ne temem sau pe care nu le dorim pentru ca refuzam sa acceptam ca ni se intampla chiar noua?

Uite si o crizantema! Mare, galbena, iti taie rasuflarea! Saraca! Are convingerea ca ei nu i se poate intampla nimic rau! Oare nu i-a spus nimeni pana acum ca, in programa scolara, e trecuta la categoria "flori de toamna", ceea ce ii delimiteaza clar durata de viata?

Am inceput sa scartai... Ploaia s-a oprit si ea de mult... A ramas doar vantul care bate, bate convingator... Trage de mine... Stie ca poate... Mai lasa-ma putin! Doar putin!

Sau hai ca mai bine vin!!!